Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani din oraşul Frasin, bănuit de săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, la a treia abatere de acest gen.
Fapta a fost constatată la data de 24 februarie, în jurul orei 11:31, pe DJ 177A, în zona localităţii Doroteia. Echipajul de poliţie rutieră, aflat în acţiune pentru verificarea stării anvelopelor de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, a oprit un autoturism care se deplasa din direcţia DN 17 spre Doroteia. După semnalizarea regulamentară cu semnale acustice şi luminoase, conducătorul auto s-a conformat şi a oprit.
La legitimare, poliţiştii au identificat la volan un bărbat de 41 de ani, din satul Plutoniţa, oraşul Frasin. Verificările în bazele de date au arătat că el figurează cu permis de conducere emis de autorităţile din Spania (categoriile AM/B1/B), suspendat din 26 septembrie 2025 până la soluţionarea cauzei, ca urmare a unei infracţiuni la regimul rutier. Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
În urma continuării cercetărilor, la data de 2 martie, organele de cercetare penală au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de persoana în cauză, care a fost introdusă în arestul IPJ Bistriţa-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului sub aspectul săvârşirii infracţiunii „conducere pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”.