După succesul din Cupa României, Gloria a debutat cu dreptul în 2026 și în campionat, impunându-se cu 2-0 în fața Ceahlăului Piatra Neamț. Pe un gazon impecabil pentru luna februarie, băieții lui Nicolae Grigore au dominat ambele reprize, urcând pe locul 15 în Liga a 2-a.
Gloria a controlat ostilitățile încă din prima parte, însă golul a venit abia după jumătatea reprizei. În minutul 33, Șofroni a semnat o fază de toată frumusețea în flancul stâng, a centrat în fața porții, de unde Ibuchi Chukwu a deviat spectaculos cu exteriorul, surprinzându-l pe Barna la prima bară.
Imediat după pauză, în minutul 51, Bistrița și-a securizat victoria. De data aceasta, Cătălin Șofroni a trecut din rolul de servant în cel de marcator, finalizând o acțiune care a dublat avantajul gazdelor și a tăiat orice elan al oaspeților.
Deși Ceahlăul traversează o perioadă dificilă, fiind în insolvență și pierzând jucători cheie în iarnă, trupa lui Valentin Avădanei a oferit o replică dârză. Oaspeții au avut câteva situații periculoase, însă organizarea defensivă a Gloriei, dirijată de căpitanul Burdeț și Vișinar, a fost la înălțime. Atunci când nemțenii au reușit să spargă blocul defensiv, Alex Greab a intervenit providențial, păstrând tabela intactă.
Grație celor trei puncte, CS Gloria Bistrița ajunge la cota 19 și face rocada în clasament chiar cu Ceahlăul (18 puncte), urcând pe poziția a 15-a. Victoria este gura de oxigen necesară pentru Nicolae Grigore înainte de o perioadă complicată: urmează două deplasări consecutive foarte dificile, la Bacău și la Buzău.
: GREAB – Sg. PÂRVULESCU, BURDEȚ (cpt.), VIȘINAR, ȘOFRONI – CAVAR, M. CHINDRIȘ, Lehaire (Osikmashvili 78′) – Chukwu (Tavares 78′), Câmpan, Em. Mensah. Au mai intrat: M. Peter, King.
: BARNA – T. Alistar, MARC (cpt.), Asibey, Mih. Șandru – R. Munteanu, Rz. Matiș, G. Crețu, Buțerchi – Al. ANTON – Granja Hurtado.Luc. Grecu – Tud. Anton, Den. Popovici, Vl. Munteanu, Ct. Pîntea, Ov. Mahu Moisii, Costan, Patrichi, D. Suciu.
Sursa: https://www.sportulbistritean.ro/start-lansat-gloria-victorie-curata-in-campionat-salt-in-clasament/