8.1 C
Bistrița
19 martie, 2026

PROFET ÎN ALTĂ ȚARĂ! Mesajul tulburător al polonezilor pentru Horațiu Pașca: „Rămâi, ești parte din sufletul nostru!”

În august 2024, Horațiu Pașca își lua traista în băț și pleca de unul singur în Polonia, semnând cu o candidată la retrogradarea din prima ligă.

Era dezamăgit după două perioade în care a antrenat Gloria și în care a reușit două medalii de bronz în campionat și una în cupă, dincolo de inițierea unui proiect ce avea să schimbe fața sportului bistrițean.

Motivele dezamăgirii au fost discutate la vremea lor și sunt, mai mult sau mai puțin, subiective.

În primul sezon, Horațiu nu doar că a salvat de la retrogradare echipa echipa din Piotrcow, un orășel cam de talia Bistriței, dar a și dus-o în playoff-ul campionatului și cupei, pentru prima dată după foarte mulți ani.

Iar în acest sezon e pe locul 3, cu 7 etape înainte de final, după cele două forțe ale întrecerii poloneze, Zaglebie Lubin Și MKS Lubin.

Însă cel mai important lucru pe care l-a reușit acolo e identic cu cel pentru care s-a zbătut la Bistrița. A creat o comunitate, a înviat un spirit, o echipă se se zbătea în anonimat.

Și acum, când îi trece prin cap să se întoarcă acasă, cu dor mare de familie, oamenii de acolo pun presiunepe el să rămână.

La ultimul meci i-au făcut un banner pe care scria ”Horațiu, aici e casa ta” și i-au transmis un mesaj emoționant, pe care-l postez în foto de mai jos.

Selectez câteva rânduri relevante:

”Am văzut, cum ai construit ceva mai mult decât o echipă. Ai construit o comunitate. Fetele nu numai că au început să câștige, dar au și început să creadă. În sine. Una în cealaltă. În faptul că, numele „Piotrcovia” poate inspira din nou stimă și respect.

Sunt copiii din tribune care se uită la sală cu vise în ochi. Sunt familii care au început să se reunească pentru a trăi ceva minunat. Datorită ție, suntem din nou mândri. Datorită ție, credem din nou că putem lupta cu cei mai buni. Datorită ție, Piotrcovia nu înseamnă trecut – înseamnă viitor. Dacă azi te confrunți cu o decizie… vrem să știi un lucru: Tu nu ești doar un antrenor. Ești parte dintr-o poveste. Rămâi.”, scriu suporterii, printre alte cuvinte frumoase.

Bravo, Horațiu! Ești un învingător!

Sursa: https://www.sportulbistritean.ro/profet-in-alta-tara-mesajul-tulburator-al-polonezilor-pentru-horatiu-pasca-ramai-esti-parte-din-sufletul-nostru/

Ultimă oră

Același autor