8 C
Bistrița
19 martie, 2026

Primarul Florin Birta acuză PSD și AUR că au blocat banii pentru construcția stadionului din Oradea

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a reclamat marți blocarea proiectului noului stadion prin votul comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament. În timpul dezbaterilor asupra bugetului, un amendament depus de AUR și susținut de PSD a eliminat creditele de angajament necesare investiției.

Conform edilului, absența acestor credite de angajament face imposibilă semnarea contractului de execuție după finalizarea licitației, suspendând practic construcția arenei. Birta a calificat decizia drept o „execuție politică”, subliniind că proiecte similare din județe precum Bistrița-Năsăud, Timiș sau Brașov nu au fost vizate de tăieri similare de fonduri.

Nu e o “decizie tehnică”. Nu e o „optimizare bugetară”. Este o execuție politică făcută cu sânge rece. Din orgoliu, din ranchiună, din dorința de a-i mai da o lovitură lui Ilie Bolojan , cel care încearcă din răsputeri sa salveze România de la dezastrul lăsat de guvernele anterioare.

Au făcut acest lucru intenționat, chiar dacă asta înseamnă să lovești nu doar Oradea, ci întreg județul Bihor. De ce spun asta? Pentru că există și alte stadioane în situații similare: Bistrița-Năsăud, Timiș, Brașov, însă doar stadionul din Oradea a fost lăsat fără finantare.

Oradea nu e câmp de bătălie pentru frustrările lor. Oradea e un oraș care vrea să se dezvolte.

Să blochezi o investiție majoră și necesară pentru Oradea și județul Bihor, doar ca să-ți reglezi conturi politice nu e doar josnic. Este revoltător și iresponsabil.

PSD și AUR au votat cot la cot împotriva orașului și județului nostru. Iar pentru asta, sunt convins că orădenii și bihorenii nu ii vor uita, , a transmis Florin Birta

Votul în cadrul comisiilor s-a împărțit astfel:

Sursa: https://oradeaindirect.ro/primarul-florin-birta-acuza-psd-si-aur-ca-au-blocat-banii-pentru-constructia-stadionului-din-oradea/

Ultimă oră

Același autor