Publicul italian și nu numai a descoperit ieri seară lucrări care explorează teme precum identitatea, dialogul cultural și convergența artistică. Inițiatorii acestui demers au oferit o selecție ce reflectă diversitatea și dinamismul artei contemporane.
Vernisajul a reprezentat oportunitatea unui schimb direct între artiști și public, într-o atmosferă elegantă și primitoare, caracteristică Academiei Române din Roma.
Expozițiapoate fi vizitată până pe 19 aprilie 2026. Iubitorii de artă sunt invitați să se bucure de expresii vizuale inovatoare și perspective culturale variate.
Proiectul expozițional este organizat de Academia Română din Roma, în colaborare cu Academia Maghiară din Roma, Muzeul Antonio Del Donno din Anagni, UAP România – Filiala Baia-Mare și Filiala Bistrița. Evenimentul a fost posibil și grație sprijinului Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și al Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud – instituție implicată activ în susținerea și promovarea dialogului artistic contemporan în spațiul european.
După succesul expoziției din 2024, prezentată la Roma de comunitatea pictorilor din Baia-Mare, ediția din acest an marchează extinderea proiectului. Acesta îi include și artiștii din Filiala Bistrița a UAP. Mai mult, în acest demers cultural internațional s-a implicat direct și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Programul expozițional se extinde prin includerea unui al treilea spațiu expozițional – Muzeul Antonio Del Donno din Anagni.
„Programul reunește, într-un context european prestigios, un grup de artiști profesioniști din filialele UAP Baia-Mare și Bistrița. Aceștia ne propun o reflecție asupra modului în care se configurează relațiile dintre identitatea individuală și coeziunea unui spațiu cultural comun.
Cele trei expoziții constituie un dialog vizual între două centre artistice transilvănene cu tradiții distincte, dar complementare, dialog susținut și promovat instituțional de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
CONSENSUS” propune o interpretare plastică a ideii de consens cu noi înșine. Dar și în relația cu ceilalți. Discursul artistic se orientează către un ideal comun, mereu actualizat în raport cu epoca noastră .
Tradiția culturală a Transilvaniei oferă, în acest sens, un reper important. Iar unitatea în diversitate trăită în comunități precum Bistrița și Baia-Mare devine un model de dialog și cooperare artistică promovat prin intermediul acestui proiect internațional.
Într-un moment în care rețelele sociale fragmentează solidaritățile extinse în grupuri restrânse, iar diferențierile devin tot mai vizibile în interiorul comunităților culturale, expoziția CONSENSUS propune arta drept spațiu al armonizării și al dialogului, un consens construit sub cupola creației artistice.
Având idealuri comune și atitudini similare, artiștii își conturează creația în deplină libertate. Ei obțin rezultate diferite ca expresie plastică, dar unite prin raportarea la realitățile și sensibilitățile timpului prezent ”, au transmis inițiatorii acestui demers.
Curatorii expoziției
Expun artiștii
Sursa: https://www.bistriteanul.ro/consensus-artisti-bistrita-baia-mare-muzeu-academia-roma/