> La această dată se amenajează parcarea, în cazul drumului de acces existând „dificultăţi legate de cedarea terenului de către vecini”
Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, este de părere că administrarea sălii polivalente presupune eforturi consistente, inclusiv resurse semnificative, financiare şi de personal, condiţii în care o soluţie ar consta în constituirea unei societăţi comerciale care aibă ca acţionari Consiliul Local şi Consiliul Judeţean.
„De mult timp se aşteaptă punerea în funcţiune a sălii polivalente. Nu este o chestiune deloc uşoară în privinţa administrării acestei săli, în aşa fel încât să nu devină o povară pentru municipalitate. Intenţionăm să înfiinţăm o societate comercială cu contribuţie egală, 50% a Consiliului Judeţean şi 50% a Primăriei Municipiului Suceava, în aşa fel ca această gestiune să dea satisfacţie pentru cetăţeni, pentru cei care aşteaptă ca obiectivul să fie dat în folosinţă” a spus Rîmbu.
La începutul lunii februarie, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, declara la Siret că lucrările la sala polivalentă, trecute de stadiul de 90%, vor fi încheiate pe durata lui 2026.
La această dată, conform şefului executivului sucevean, în curs este amenajarea parcării, lucrări întârziate din cauza contestaţiilor.
„La parcare a intrat o firmă cu multă forţă, cu mult elan. Nu este vina noastră că au fost nişte contestaţii prelungite mai mult decât trebuie. Între timp a venit anotimpul rece şi nu s-a putut interveni, dar noi sperăm ca până la predarea obiectivului CNI către Primărie şi Consiliul Judeţean, reprezentate prin acea societate comercială, să fie rezolvată şi problema parcărilor” a arătat şeful municipalităţii. Vasile Rîmbu a precizat că toate utilităţile, respectiv energia electrică, reţele de alimentare cu apă şi reţele de gaze naturale sunt deja aduse la sala polivalentă, edilul-şef recunoscând că este restantă şi amenajarea căii rutiere de acces, cu intrare direct din DE 85. „O să se facă şi drumul. Noi trebuie să-l abordăm altfel. Sunt nişte dificultăţi cu privire la cedarea terenului de către vecini. Iniţial s-a prevăzut un drum cu patru benzi, care parcă este în dezacord cu DE 85 care are doar două benzi. Cred că vom merge pe două benzi şi la sala polivalentă”. Sala polivalentă se află la intrarea în reşedinţa de judeţ dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă desfăşurată de 28.530 mp, adiacentă străzii Iuliu Hossu, suprafaţă preluată de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Obiectivul de investiţii este prevăzut cu 5.000 de locuri pentru spectatori, execuţia fiind atribuită prin licitaţie societăţii comerciale MIS Grup Bistriţa. Contractul a fost semnat la jumătatea lunii iunie 2022, pe o durată de 24 de luni, însă ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la începutul lunii mai 2023. Clădirea principală, cu o înălţime de 18 metri, este formată dintr-un ansamblu de trei corpuri, cu demisol, parter şi etaj, în care se vor regăsi birouri, o bibliotecă, un cabinet metodic şi un restaurant. Proiectul prevede o sală de antrenament cu o capacitate de 276 de locuri, o sală de bowling, săli de kinetoterapie, fizioterapie şi gimnastică de întreţinere, cabinete medicale specializate şi vestiare pentru antrenori şi sportivi. Finanţarea de circa 35 de milioane de euro este asigurată prin Compania Naţională de Investiţii.