Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, incidentul a avut loc luni, 16 martie, la intersecția dintre Drumul Comunal 28 și Drumul Național 17. Conform cercetărilor efectuate de polițiștii Compartimentului Rutier Beclean, bărbatul, originar din Miceștii de Câmpie, circula pe sectorul de drum dintre localitățile Cristur-Șieu și Viile Cristurului. La un moment dat, acesta s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
La sosirea echipajelor de poliție, biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare uriașă:1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat . Ulterior, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia în sânge.
Oamenii legii din Beclean au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
RECOMANDĂRILE POLIȚIȘTILOR:
Nu uitați, atunci când circulați cu bicicleta pe drumurile publice, sunteți participanți la trafic si aveți obligația de a respecta legislația rutiera.
Nu circulați cu bicicleta sub influenta băuturilor alcoolice;
Circulați la o distanta de siguranță fata de mașinile parcate, pentru a nu exista pericol de accidentare, in cazul in care cineva deschide portiera;
Circulați cat mai aproape de marginea drumului;
Pe timp de noapte este obligatoriu ca bicicleta să aibă far galben sau alb in fata si stop de culoare roșie in spate.