S-a mai consumat o etapă din procesul dintre EMI Corporation SRL și Aquabis SA, generat de o factură de aproape 94.000 lei. Deși firma administrată de Gelu Drăgan a contestat în instanță validitatea consumului record, invocând erori de procedură și posibile intervenții externe, demersurile sale paralele — precum solicitarea oficială de eșalonare a plății — au oferit magistraților imaginea unei recunoașteri implicite a debitului. Ceea ce a început ca o refuz de plată bazat pe suspiciuni tehnice s-a transformat într-un conflict ce a durat aproape doi ani și jumătate, în care probele metrologice și documentele asumate de societate au cântărit mai mult decât încercările de a invalida obligația financiară.
Factura uriașă, originea conflictului
Totul a început în iunie 2023, când Aquabis a emis factura pentru locația din strada Ecaterina Teodoroiu nr. 34. Suma de 93.798,49 lei nu era o cifră scoasă din burtă, ci rezultatul unei citiri directe a contorului de către angajații regiei. În loc să verifice imediat integritatea instalației interioare pentru a depista eventuale pierderi masive sau avarii, conducerea EMI Corporation a ales calea „ofensivei prin negare”.
Prima manevră de evitare a plății a fost solicitarea expertizării metrologice a contorului. Deși o procedură legală, aceasta este adesea folosită de debitorii de rea-credință pentru a câștiga timp. Surpriza pentru firmă a venit însă rapid: laboratorul metrologic a confirmat că aparatul funcționa impecabil. Din acel moment, argumentul „contorului defect” a picat, lăsând firma în fața unei realități implacabile: apa fusese consumată, iar factura trebuia achitată.
Strategia „nu e contorul nostru”: Minciuna demontată de acte
Văzând că expertiza tehnică nu îi susține cauza, EMI Corporation a trecut la o strategie și mai agresivă în fața judecătorilor: negarea identității aparatului de măsură. În notele scrise depuse la dosar, reprezentanții firmei au susținut că aparatul expertizat – deși găsit perfect funcțional – nu ar fi cel ridicat de la sediul lor.
Această afirmație a fost taxată dur de magistrați ca fiind o încercare de a induce în eroare instanța. Probele administrate au arătat că ridicarea contorului s-a făcut în prezența unui angajat al EMI Corporation, iar seriile de identificare notate în procesul-verbal de ridicare coincideau perfect cu cele din raportul de expertiză. Mai mult, reprezentantul firmei fusese prezent și la laborator, unde refuzase să semneze raportul tocmai pentru că acesta nu îi dădea dreptate. Această încercare de a invoca o „substituire de probe” a fost prima fisură majoră în credibilitatea firmei, dezvăluind dorința de a evita plata prin orice mijloace, inclusiv prin declarații neconcordante cu realitatea.
Debranșarea, consecința firească a sfidării notificărilor
Deși EMI Corporation a încercat să pozeze în victimă, susținând că a fost debranșată „intempestiv” și fără înștiințare, realitatea a fost alta. Aquabis a demonstrat că a trimis notificări prin e-mail, pe 18 și 27 iulie 2023, avertizând asupra sistării serviciului în caz de neplată.
Sfidarea acestor avertismente și refuzul categoric de a achita măcar o parte din debit au dus la măsura radicală din august 2023: tăierea apei. În acel moment, firma lui Gelu Drăgan s-a trezit într-un impas creat de propria încăpățânare de a ignora obligațiile contractuale, încercând ulterior să forțeze instanța, prin ordonanță președințială, să oblige Aquabis la remontarea contorului fără ca datoria să fie stinsă.
Recunoașterea forțată: plata în rate ca manevră de supraviețuire
Unul dintre cele mai compromițătoare momente pentru strategia de apărare a firmei a fost data de 4 septembrie 2023. La doar câteva zile după ce au dat Aquabis în judecată cerând anularea facturii, reprezentanții EMI Corporation au bătut la ușa regiei de apă cerând eșalonarea datoriei în 18 rate.
Din punct de vedere legal, aceasta este o recunoaștere fără echivoc a debitului. Nu poți susține în fața unui judecător că factura este „nulă” și „frauduloasă”, în timp ce în fața creditorului semnezi un angajament de plată pentru exact aceeași sumă. Această duplicitate a fost taxată de instanță, care a reținut că solicitarea plății eșalonate confirmă atât existența, cât și exigibilitatea sumei de 94.000 lei. A fost momentul în care încercarea de sustragere de la plată s-a lovit de propriile acțiuni administrative ale firmei.
„Teoria fraudei terților” – O încercare de a pasa responsabilitatea
O altă pârghie folosită pentru a evita responsabilitatea financiară a fost invocarea unei posibile „fraude din partea unor terțe persoane”. Firma a susținut că, deoarece contorul nu ar fi avut sigiliu la momentul ridicării, cineva ar fi putut consuma apă în numele lor.
Magistrații Judecătoriei Bistrița au respins însă sec această apărare. Potrivit legii și contractului de furnizare, utilizatorul este singurul responsabil pentru paza și integritatea instalațiilor aflate pe proprietatea sa. Invocarea unei „mâini criminale” fără a depune nicio plângere penală împotriva acelor presupuși terți a fost văzută ca o simplă strategie de a muta povara financiară în spatele furnizorului sau al celorlalți consumatori care își plătesc facturile la timp.
Instanța de fond: „Neregulile invocate sunt simple apărări, nu motive de nulitate”
Sentința Judecătoriei Bistrița a venit în aprilie 2025 și a fost un duș rece pentru EMI Corporation. Judecătorul a explicat clar că o factură nu poate fi „anulată” ca un contract, deoarece ea este doar un document de evidență a unui consum deja efectuat. Tentativa firmei de a transforma un litigiu comercial simplu (neplata unei utilități) într-un proces de „anulare act” a fost demontată punct cu punct.
Instanța a concluzionat că pretențiile Aquabis sunt pe deplin dovedite de înregistrările aparatului de măsură expertizat, iar faptul că firma a început să plătească ratele confirmă faptul că debitul este real.
Insistența în eroare și eșecul „artificiilor” juridice la Tribunal
Refuzând cu obstinație să accepte verdictul primei instanțe, Gelu Drăgan a decis să forțeze nota și a atacat cu apel sentința Judecătoriei Bistrița, mutând teatrul de operațiuni juridice la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Această etapă procesuală a scos la iveală disperarea EMI Corporation de a găsi orice portiță legală, oricât de fragilă, pentru a invalida o datorie pe care, paradoxal, începuse deja să o achite sub presiunea debranșării.
Astfel, în ședința publică din decembrie 2025, reprezentanții firmei au încercat o manevră de „finisaj” juridic, apelând la o argumentație teoretică sofisticată. Avocatul apelantei a susținut în fața magistraților de la Tribunal că instanța de fond a interpretat greșit natura facturii. Aceștia au invocat decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a convinge judecătorii că factura nu este doar un simplu „hârtie de contabilitate”, ci o manifestare a unui act juridic care poate fi lovit de nulitate dacă nu reflectă un adevăr contractual.
Însă, punctul culminant al strategiei de eschivă a fost modul în care firma a încercat să explice plata debitului. Deși EMI Corporation plătise deja sumele restante, reprezentanții săi au susținut cu tărie că acest gest nu reprezintă o recunoaștere a datoriei, ci a fost o „plată benevolă” făcută strict sub spectrul constrângerii economice. În viziunea firmei, plata a fost un „rău necesar” pentru a asigura continuitatea serviciului de apă, și nu o admitere a faptului că apa facturată a fost într-adevăr consumată. Această distincție semantică forțată – între a plăti o datorie și a recunoaște că o datorezi – a fost ultima tentativă de a păstra deschisă ușa pentru o eventuală recuperare a banilor sau pentru anularea facturii record.
Probele vorbesc mai tare decât teoria
Tribunalul a analizat însă cu pragmatism dosarul, refuzând să se lase antrenat în dezbateri teoretice care ignorau realitatea probelor. Judecătorii de apel au observat că toate criticile aduse de firma lui Drăgan – de la lipsa sigiliului la momentul ridicării contorului, până la absența reprezentanților societății la demontare – nu au fost probate prin nicio dovadă concretă care să răstoarne concluziile laboratorului metrologic.
Mai mult, instanța a taxat inconsecvența comportamentului EMI Corporation. Nu poți, pe de o parte, să ceri eșalonarea datoriei în 18 rate (confirmând astfel soldul) și, pe de altă parte, să susții în fața judecătorilor că acel sold nu există sau este rezultatul unei fraude. Mai mult, în final, ajungă să plătești suma datorată în 6 rate, sub spectrul executării silite. Această dedublare procesuală a fost interpretată de instanță ca o clară insistență în eroare, o metodă de a tergiversa aplicarea legii și de a pune presiune pe furnizorul de utilități printr-un proces maraton.
Astfel, la data de 30 ianuarie 2026, Tribunalul Bistrița-Năsăud a pus capăt speculațiilor și a pronunțat sentința: „Respinge ca nefondat apelul declarat”.
Magistrații au considerat că încercările EMI Corporation de a contesta validitatea facturii au fost pur subiective și lipsite de suport juridic solid. Instanța a reafirmat că obligația de plată este una certă, lichidă și exigibilă, rezultată dintr-un consum înregistrat de un aparat de măsură validat tehnic. Prin această decizie, instanța de apel a confirmat că mecanismele justiției nu pot fi folosite pentru a „șterge” datorii comerciale reale prin simple artificii de interpretare.
Pentru Gelu Drăgan și firma sa, acest verdict a însemnat încă o confirmare a eșecului strategiei de sustragere. Deși mai există calea recursului, aceasta este limitată strict la chestiuni de legalitate, probabilitatea ca situația de fapt – consumul enorm înregistrat pe contor – să fie schimbată fiind practic nulă.