6.6 C
Bistrița
19 martie, 2026

Licitație anulată pentru subunitatea de pompieri de la Dumbrăveni, deși s-au înscris 10 competitori

Un proiect ambițios și util, derulat cu finanțare europeană, se confruntă cu piedici birocratice. Este vorba despre o subunitate de pompieri în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, care urmează să fie înființată la Dumbrăveni. Subunitatea de la Dumbrăveni este una dintre cele 50 de noi subunități propuse pentru realizare cu finanțare europeană în cadrul PDD, iar întocmirea documentației – faza proiect tehnic (PTh) -, execuția lucrărilor, asistența tehnică, precum și dotările incluse în același proiect, a cărui valoare se ridică la 3,92 milioane de lei, fără TVA, au fost scoase la licitație. Zilele trecute însă, ISU a decis anularea licitației, dar nu din lipsă de ofertanți și nici pentru că ar fi fost depusă vreo contestație care să conducă la reluarea procedurii.

La licitația al cărei termen-limită pentru depunerea ofertelor a fost 9 martie s-au prezentat nu mai puțin de zece oferte, având ca lideri de asociere firme nu doar din Suceava, ci și din alte județe, precum Bistrița-Năsăud, Botoșani, Galați, Iași și Tulcea. În jur de 50 de agenți economici s-au asociat în una dintre cele zece structuri care au depus oferte la licitația pentru sediul subunității de pompieri de la Dumbrăveni.

La câteva zile după depunerea ofertelor, a venit și anunțul ISU, care a luat oarecum prin surprindere: „Pe parcursul evaluării ofertelor, comisia de evaluare a constatat existența unor neconcordanțe între factorii de evaluare publicați în platforma SEAP și cei prevăzuți în documentația de atribuire (s.red.), respectiv în Anexa nr. 7 – Metodologia de evaluare a ofertelor prezentate și în Strategia de contractare, situație care poate afecta transparența procedurii și tratamentul egal. Conform art. 2, art. 211, art. 212 din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 55 din H.G. nr. 395/2016, se dispune anularea” .

De fapt, în fișa de date a achiziției a fost trecut, la rubrica privind criteriul de atribuire al contractului, „cel mai bun raport calitate – preț”, unde 40% din punctaj reprezenta componenta financiară a ofertei, iar acest aspect concordă și cu cel din Anexa nr. 7 – Metodologia de evaluare a ofertelor prezentate. Pe de altă parte, dacă în fișa de date 20% din punctaj reprezenta garanția extinsă a lucrărilor, adică un termen peste cel minim impus, în Anexa nr. 7 ponderea prevăzută în punctaj era de numai 10%.

De asemenea, dacă fișa de date a achiziției prevedea câte 10% din punctaj pentru criteriile referitoare la „experiență profesională a persoanei nominalizate în calitate de Arhitect cu Drept de Semnătură” și „experiență profesională a persoanei nominalizate în calitate de Inginer Proiectant Construcții Civile și Industriale”, în Anexa nr. 7 era prevăzut câte 5% pentru respectivele criterii. Totodată, în Metodologia de evaluare a ofertelor prezentate se specifica faptul că 20% din punctaj va fi acordat pentru „demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și a planului de lucru conceput pentru realizarea tuturor activităților necesare realizării obiectivului de investiții”, iar în fișa de date a achiziției lipsea cu desăvârșire acest factor de evaluare.

Fiind vorba despre remedieri care – indiferent dacă s-ar fi optat pentru prevederile din fișa de date sau pentru cele din Metodologia de evaluare a ofertelor prezentate — ar fi condus la modificări substanțiale ale criteriilor de calificare și selecție, în sensul extinderii nivelului acestora sau al introducerii unora noi, și ar fi atras fie riscul restrângerii competiției, fie favorizarea unor anumiți operatori economici, decizia ISU Suceava de a anula licitația a fost singura care putea să nu atragă asupra instituției anumite suspiciuni.

Dezavantajul evident este că licitația trebuie reluată, inclusiv cu toate corecturile care se impun, iar asta înseamnă, în mod cert, o amânare a implementării unui proiect care avea șanse să se deruleze începând din partea a doua a acestui an, cel puțin pe componenta de proiectare.(Dan PRICOPE)

Sursa: https://www.obiectivdesuceava.ro/local/licitatie-anulata-pentru-subunitatea-de-pompieri-de-la-dumbraveni-desi-s-au-inscris-10-competitori/

Ultimă oră

Același autor