8.1 C
Bistrița
19 martie, 2026

Constructorii care au schimbat fața României se reunesc la Cluj pentru aniversarea Patronatului Societăților din Construcții

Liderii industriei construcțiilor din România se reunesc pe 12 martie, la Grand Hotel Italia, în cadrul Conferinței Regionale PSC Transilvania, un eveniment care marchează două momente importante pentru sector: 25 de ani de activitate ai Patronatului Societăților din Construcții (PSC) și 20 de ani de unitate sub umbrela Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).

Evenimentul reunește antreprenori, lideri ai organizațiilor patronale, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, precum și specialiști din domeniul construcțiilor, într-un dialog despre provocările actuale ale industriei și direcțiile strategice de dezvoltare pentru următorii ani.

Un sfert de secol de reprezentare a constructorilor

În ultimii 25 de ani, Patronatul Societăților din Construcții a devenit una dintre cele mai importante platforme de reprezentare a mediului antreprenorial din sectorul construcțiilor, promovând dialogul cu autoritățile și susținând dezvoltarea unui cadru legislativ și economic predictibil pentru companii.

Deschiderea oficială a conferinței va fi realizată de Alexandra Stoica, președinte PSC Transilvania, care va adresa mesajul de bun venit și va invita pe scenă liderii filialelor PSC din întreaga țară.

Un moment central al dimineții îl reprezintă panelul aniversar dedicat leadershipului și bunelor practici în industria construcțiilor, unde liderii organizației vor discuta despre evoluția sectorului, transformările pieței și rolul PSC în consolidarea unei comunități profesionale puternice.

Discursul strategic va fi susținut de Cristian Romeo Erbașu, președintele Federația Patronatelor Societăților din Construcții, care va aborda perspectivele de dezvoltare ale infrastructurii și construcțiilor în România, precum și importanța parteneriatelor public–private în implementarea marilor proiecte de investiții.

La discuții vor participa și Liviu Iulian Simion, președintele PSC, alături de lideri ai filialelor regionale și reprezentanți ai mediului profesional din industrie.

Parteneriatul public-privat și marile investiții

Unul dintre punctele centrale ale conferinței este panelul dedicat parteneriatului public–privat și implementării proiectelor de infrastructură, moderat de Alexandra Stoica.

Dezbaterea își propune să mute discuția de la nivel declarativ la unul operațional, analizând blocajele birocratice, financiare și legislative care afectează implementarea proiectelor de investiții majore.

Printre invitați se numără Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, dar și reprezentanți ai Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Finanțelor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și ai altor instituții relevante.

Discuțiile vor viza teme precum predictibilitatea fiscală pentru investiții pe termen lung, accesarea fondurilor europene, dezvoltarea infrastructurii și provocările implementării programelor naționale de investiții, inclusiv Programul Anghel Saligny.

Dezvoltare urbană și viziune metropolitană

În a doua parte a zilei, conferința va continua cu un panel dedicat dezvoltării urbane și strategiilor metropolitane, care va reuni reprezentanți ai administrației locale, ai mediului profesional și ai instituțiilor regionale.

Printre invitații propuși se numără Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, și Maria Forna, prefectul județului Cluj.

Dezbaterea va analiza modul în care administrațiile locale și mediul privat pot colabora pentru dezvoltarea unor proiecte urbane sustenabile și pentru valorificarea finanțărilor publice și europene destinate modernizării orașelor.

Tehnologie și inteligență artificială în construcții

Un alt punct important al conferinței este sesiunea dedicată digitalizării și inteligenței artificiale în construcții, organizată sub conceptul „4Construct Exclusive Session”.

Aceasta va aborda modul în care tehnologii precum BIM, automatizarea proceselor sau analiza datelor prin inteligență artificială pot contribui la creșterea productivității, optimizarea costurilor și îmbunătățirea calității execuției proiectelor.

Dezvoltarea regională, în centrul atenției administrațiilor locale

Ultimul panel al zilei este dedicat dezvoltării regionale și rolului administrațiilor locale în implementarea proiectelor de infrastructură și investițiilor publice.

La discuții sunt invitați mai mulți primari din zona metropolitană Cluj, printre care Cristina Ramona Belce, primarul comunei Apahida și Balázs János, primarul comunei Baciu.

Discuțiile vor aborda strategii de dezvoltare regională, accesarea fondurilor naționale și europene și colaborarea dintre administrațiile locale și mediul privat pentru proiecte de impact comunitar.

Cină festivă și celebrarea comunității constructorilor

Evenimentul se va încheia cu o cină festivă și o seară de networking, dedicată invitaților, partenerilor și speakerilor, într-un cadru menit să consolideze relațiile profesionale din industrie.

Un moment special al serii, intitulat „Celebrating Leadership & Community”, va marca simbolic spiritul de unitate și colaborare care definește comunitatea constructorilor din România.

După 25 de ani de activitate, mesajul transmis de organizatori rămâne unul clar: industria construcțiilor nu construiește doar proiecte, ci și o comunitate de lideri care contribuie la dezvoltarea României.

Sursa: https://cluj24.ro/constructorii-care-au-schimbat-fata-romaniei-se-reunesc-la-cluj-pentru-aniversarea-patronatului-societatilor-din-constructii-282357.html

Ultimă oră

Același autor